Perioade/preturi:
2008-12-28 - > 2009-01-11
2190 EUR
Programul excursiei
CROAZIERA IN INS. CANARE, MAROC, MADEIRA
Oceanul Atlantic
program avion 15 zile
● Vasul COSTA MARINA 3*+
● 14 nopti cu pensiune completa intr-o croaziera de vis in sudul Mediteranei si in estul Atlanticului
● cina de Revelion inclusa
Va invitam sa petreceti la superlativ vacanta Dumneavoastra la bordul unora din cele incantatoare vase de croaziera, adevarate statiuni plutitoare, in care veti avea ocazia sa va bucurati in fiecare zi de vizitarea altor locuri si orase exotice, in vreme ce bagajele le despachetati o singura data !
CROAZIERA nu este nici sejur si nici circuit, sau este cate ceva din fiecare, este un produs turistic cu totul special, care combina in mod echilibrat relaxarea cu vizitele si vacanta activa, unde distractia intra garantat in pretul biletului !
Navigarea in sine este o experienta fascinanta si romantica, aici veti gasi timp pentru a va intoarce la natura, a admira in tihna valurile inspumate si a evada din stresul cotidian in linistea reconfortanta de pe puntea vasului. Este si o ocazie de a va rasfata in luxul si eleganta de la bordul vaselor, fiindca in croaziere nimic nu pare sa-ti lipseasca, pe puntea vasului va asteapta piscine, restaurante, baruri, discoteci, spectacole de cabaret, cazinouri, jacuzzi, sali de fitness, saloane de coafor, magazine, terenuri de joaca etc.
Confortul si rafinamentul sunt cartile de vizita ale marilor companii de croaziere. Restaurantele de pe vas ofera un adevarat univers culinar. Gurmanzii sunt in pericol, iar cei cu gusturi rafinate vor fi fericiti pentru ca bucatarii sunt adevarati artisti.
Noaptea se organizeaza petreceri surpriza. In Cazino crupierii aranjeaza jetoanele la mesele de joc, unde cei pasionati traiesc emotiile invingatorului. In saloane elegante se asculta muzica iar in discoteci se danseaza pina la epuizare. Atentie: cocktail party-ul la imbarcare, ‚seara capitanului’, gala dinner in ultima seara pe vapor sunt ocazii binevenite pentru doamne de a-si etala toaletele.
Va asteptam la bord !
ZIUA 1. BUN VENIT LA BORD !
Zbor matinal Bucuresti – Bergamo. Sosire 09.45 si transfer cu autocarul / minibusul privat la Savona pentru imbarcare la bordul vasului Costa Marina. Dupa formalitatile de check in si instructajul de la bord, cina si timp liber. Va asteapta clipe de vis, navingand in sud spre taramurile calde ale celor mai exotice insule si locuri din Atlantic. Vasul pleaca la ora 17.00, cu destinatia Barcelona. Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 2. BARCELONA.
Mic dejun. Acostare ora 13.00 in Barcelona, primul oras port din itinerariul acestei croaziere. Veti lua contact cu minunata lume a lui Gaudi, va veti putea plimba pe faimoasa artera comerciala La Rambla, veti putea vizita Stadionul Nou Camp si Oceanarium sau veti putea opta pentru o minunata excursie la manastirea Montserat. Vasul paraseste portul Barcelona la ora 18.00. Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 3. PE MARE
Astazi este o zi relaxanta, in care vasul nu acosteaza la tarm. Va puteti bucura de soare pe puntea vaporului, participand la diversele programe de animatie si divertisment etc. Pe vapoarele de croaziera, nimic nu pare sa iti lipseasca, totul este gandit si aranjat cu meticozitate astefel incat voiajul pe mare sa fie cat mai confortabil. Ziua v-o puteti petrece citind o carte sau o revista pe punte, facand sport in sala de gimnastica, savurand un cocktail intr-unul din numeroasele baruri, relaxandu-va intr-un jacuzzi, la sauna sau intr-un salon de masaj. Seara va asteapta petreceri incendiare in lounge-urile unde se canta muzica live, in discoteca. Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 4. CASABLANCA
Bine ati venit in Africa! O tara unde omul se ingemaneaza cu natura, un loc cu o abundenta de comori care asteapta sa fie descoperite in spatele zidurilor oraselor. O betie a simturilor, o pictura magnifica ce pare sa fi prins viata, vibranta, colorata si plina de farmec. Acostare ora 8.00 in Casablanca, oras fermecator, sofisticat si modern, unul dintre cele mai mari si mai agitate porturi ale Africii. Influentele portugheze, arabe, spaniole si franceze confera metropolei un farmec deosebit. Intr-un tur de oras puteti admira unele dintre cele mai impresionante monumente si obiective turistice. De asemenea, se pot vizita orasele Fez, Rabat, Marrakech sau Meknes. Vasul paraseste portul la ora 22.00. Seara va asteapta o mega petrecere, sarbatorind trecerea dintre ani, cu muzica, spectacole, program special. La multi Ani ! Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 5. AGADIR
Sosire in Agadir la ora 14.00. Agadir este unul dintre principalele orase turistice ale Marocului datorita plajelor minunate. Explorarea orasului porneste din Kabash, la o altitudine de 270 m, de unde se pot admira atat partea veche a orasului cu restaurante, magazine si mici ateliere cat si partea moderna a acestuia. Nu departe de Agadir, se afla Taroudant, oras datand din secolul IX si situat in regiunea Anti-Atlas. Vasul parseste continentul african la ora 19.00. Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 6. LANZAROTE
Sosire in Arrecife la ora 9.00. Aceasta este capitala insulei Lanzarote, cea mai estica dintre insulele Canare, aflata aproximativ la jumatatea distantei dintre Africa si Gran Canaria. Plajele sale mirifice sunt adesea comparate cu cele din Caraibe. Vechea capitala a insulei, Tequise, Los Valles, pitoreasca vale a celor o mie de palmieri, Maquez – zona de nord a insulei unde veti descoperi peisaje naturale superbe, oaza Jameos de Aqua, Parcul Natural Timanfava, sunt tot atatea puncte de atractie irezistibile. Vasul paraseste portul la ora 18.00. Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 7. GRAN CANARIA
Sosire ora 8.00 in Las Palmas de Gran Canaria, a doua insula in care vasul acosteaza din arhipelagul Canarelor. Las Palmas este cel mai important oras al arhipelagului, fiind centrul cultural, economic si turistic al acestuia. Orasul ofera numeroase posibilitati de petrecere a timpului, de la vizitarea catedralei gotice Santa Ana, construita la scurt timp dupa descoperirea Americii si a cartierului cu infulente coloniale Barrio de la Vequeta, la o plimbare prin Canarian Museum si Canarian Gardens. Cine doreste, poate opta pentru un tur complet al insulei, ajungand pana la vestita Playa del Ingles. Vasul pleaca la ora 18.00. Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 8. LA GOMERA
Acostare ora 8.00 dimineata in micuta insula La Gomera, situata in vestul Canarelor. Insula are 372 km patrati si este singura insula din arhipelag care nu s-a format datorita eruptiilor vulcanice. Peisajul este dominat de varful muntelui Garajonay, inalt de 1487 m. Turul insulei strabate locuri si peisaje de o frumusete unica: Portul din San Sebastian ( capitala insulei ), Valley of Hermiqua ( faimoasa pentru plantatiile de banane ), Aqulo ( inconjurat de pereti de bazalt), Parcul National Garajonay sau micile orasele ca Agando, Chipude, El Cercado, Arure ( unde puteti degusta liqueurul local numit Mistela). Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 9. TENERIFE
Sosire ora 8.00 in Santa Cruz de Tenerife, ultima insula spaniola din acest minunat voiaj pe mare, inainte de a ne indrepta spre Portugalia. Cea mai mare insula din arhipelagul Canare si una din cele mai frumoase insule din lume, Tenerife ofera un caleidoscop de atractii si distactii. In centrul insulei se intilneste El Teide, piscul cel mai inalt din Spania, avand o inaltime de 3717 m. Insula este un mare masiv muntos, ca o piramida colosala, care urca de pe tarmurile involburate de apele limpezi ale oceanului pana la cele mai inalte culmi ale muntilor. Beneficiind de conditii climatice de exceptie, cu temperaturi care nu coboara de regula sub 20 C si nu urca mai mult de 30 C, Tenerife mai este numita si “Insula Primaverii Vesnice”. Nordul insulei abunda in vegetatie tropicala, cu paduri de conifere, in vreme ce sudul, centrul activitatilor nocturne, este mai arid. Santa Cruz, oras insular linistit si prietenos, are toate caracteristicile unui ciudad spaniol, insa cu vadite influente maure si africane. Este mai ales renumit prin “Loro Parque”, cel mai mare si frumos ecoparc din Europa. Avand o marime de 135.000 m2, incanta vizitatorii cu vegetatia sa exotica si ofera o multime de atractii pentru toate varstele: show-ul delfinilor, al leilor de mare, cea mai mare colectie de papagali, un impresionant acvariu oceanic, pasari flamingo, tigrii, cimpanzei, gorile, “casa pinguinilor”. O experienta de neuitat, care poate include si o vizita in Piata Africana si satul “Thai”. In Puerto de la Cruz se mai pot vizita gradina botanica si, nu in ultimul rand, complexul arhitectural “Martianez”, un veritabil exemplu al transforamrii coastei intr-un urias complex de piscine cu apa sarata. Ora 17.00 vasul parasete insula. Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 10. FUNCHAL
Acostam la ora 8.00 in Funchal, capitala insulei Madeira, oraș așezat într-un amfiteatru uriaș, ale cărui "ziduri" naturale care urcă până la 1.200 metri altitudine ofera o priveliste fantastica. Cele trei grădini botanice ale orașului, fiecare având în îngrijire culturi de orhidee de toate culorile și mărimile, cat si "grădină municipală", din inima orașului, sau Santa Catarina Parc, loc ideal pentru a contempla orașul de la înălțime sunt cateva dintre atractii. Daca parasim orasul, putem vizita Cabo Girao, unde se afla cea mai inalta stanca din Europa, iesind dramatic din apele Atlanticului. Datorita pozitionarii geografice si a reliefului, Madeira se bucura de un climat subtropical, cu ierni blande, cand temperatura medie nu coboara de regula sub 20°. Puteti participa la un tur optional al insulei, decoperind frumusetile naturale ale acesteia cu peisaje salbatice, coaste abrupte, fauna exotica abundenta, lacuri sclipitoare si munti maiestosi, in care anumite fenomene vulcanice se pot urmari si astazi. In largul coastelor se pot observa delfinii jucausi sau aripile lenese ale balenelor care brazdeaza valurile sarate. Plecare din Madeira la ora 17.00. Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 11. PE MARE – SUN & FUN
O zi relaxanta, in care vasul nu acosteaza la tarm. Puteti beneficia de toate facilitatile si confortul pe care le ofera vasul de croaziera, sau de soare pe puntea vaporului, la piscina etc. Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 12. MALAGA
Sosire ora 8.00 in minunatul oras Malaga, capitala renumitei zone de litoral Costa del Sol. O plimbare in zona veche cu ruinele istorice din Alcazaba descopera un labirint de gradini si curti ce fac legatura cu Castillo de Gibralfaro, pina la Casa Natal, locul unde Picasso si-a petrecut primii ani. In drum spre Catedrala, un exemplu de renastere andaluza, parcurgeti Alameda Principal, un paradis al ficusilor. Dincolo de Malaga, la pret de 20-40 min, se afla orasele tipic andaluze Mijas, Marbella sau Puerto Banus. Se poate de asemenea vizita vechea fortareata maura Alhambra, unul din cele mai importante monumente de arhitectuta islamica. Vasul paraseste portul la ora 19.00. Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 13. PE MARE
Zi de navigare pe mare, prilej de relaxare. Nu ratati ‘seara capitanului’ ! Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 14. MARSILIA
Acostare la ora 9.00 in Marsilia, cel mai vechi oras din Franta, unde Rhonul se varsa in mare, port extrem de important cat si centru universitar de renume. Se poate vizita celebra Kennedy Corniche, strada aflata de-a lungul coastei, Basilica Notre Dame de la Garde sau se poate opta pentru o vizita in Aix-en-Provence, Avignion, Les Baux. Plecare ora 19.00. Noapte la bord / pensiune completa.
ZIUA 15. SAVONA
Dupa acest voiaj minunat pe apele Atlanticului si ale Mediteranei, debarcare la ora 8.00 in Savona si plecare cu autocarul spre aeroportul Bergamo. Imbarcare si zbor spre tara ora 13.50. sosire in Bucuresti Baneasa ora 15.10.
| PERIOADA | CATEGORIE CABINA | LOC / DUBLA | COPII 2-6 ANI | COPII 6 -14 ANI |
| 28 dec 08 – 11 ian 09 | Interioara cat. I | 2190 € | 390 € | 723 € |
| Exterioara cat. E | 2685 € | 390 € | 967 € |
Servicii incluse:
● transport avion Bucuresti – Bergamo - Bucuresti
● 14 nopti in croaziera Marina 3* sup., cu pensiune completa, in cabine duble interioare sau exterioare (cu vedere la mare), cat. I si E
● participarea la toate activitatile de divertisment si accesul la toate facilitatile vasului pe durata croazierei (piscina, spectacole, cabaret, discoteca, sala de fitness etc)
● cina festiva de Revelion pe vapor
● transferurile aeroport Bergamo – port Savona si retur.
Nu sunt incluse:
● asigurarea medicala
● taxele de aeroport si securitate 145 €
● excursiile optionale organizate in porturile in care acosteaza vasul
● bauturile pe vapor, masajul, salonul de cosmetica, alte servicii nementionate
● taxele de serviciu (bacsisurile) se achita la debarcare direct la casieria vasului
● taxele portuare 180 €
● alte servicii decat cele mentionate.
Vasul de Croaziera COSTA MARINA 3*+
Cu un aspect continental unic, cu spatii largi si luminoase, un exemplu de eleganta si stil, acordat de celebrul arhitect si designer din Panama, Guido Canali, care i-a imprimat vasului Costa Marina o personalitate ‘de cristal’. Inca de la intrare se remarca atriumul inalt din sticla, pana la inaltimea celei de-a treia punti si peretele turcuaz inundat de o cascada de apa care cade intr-un bazin iluminat, oferind un spectacol vizual si acustic aparte. Costa Marina este construita pe 8 punti in care pot fi gazduiti 1000 de pasageri si 385 de membrii din personalul navigant, avand o lungime de 196 m. Cabinele, atat cele interioare cat si cele exterioare, au un decor placut, fiind echipate cu grup sanitar, aer conditionat, telefon, TV satelit, uscator de par, seif. Vasul dispune de un restaurant bufet si unul a la carte, 4 baruri, discoteca, centru spa cu saune, salon de frumusete, masaj si diverse tratamente, piscina, solarium, cazino, amfiteatru pentru spectacole, magazine, pista de jogging, sala de fitness, mini club pentru copii, club pentru adolescenti, internet cafe, biblioteca, animatie.
● Clasificarea croazierei, a hotelurilor si a restaurantelor, este cea oficial atribuita de organele de resort.
● Traseul croazierei poate fi modificat in anumite situatii speciale, functie de conditii climatice etc.
● Zborul pentru acest program este operat de compania Blue Air / Wizz Air. Orele de zbor sunt cu titlu informativ si pot fi modificate. Agentia nu este responsabila in cazul in care programul turistic nu poate fi realizat, partial sau total, datorita modificarii orarului de zbor, intarzierii sau anularii curselor aeriene. Siguranta bagajelor pe durata transportului aerian cade in sarcina companiei aeriene. Greutatea maxima admisa a bagajelor de cala este de 20 kg.
● Pe durata croazierei toate platile efectuate ( cumparaturi, masaj etc ) se inregistreaza pe cardul personal pe care fiecare turist il primeste la imbarcare. Micul dejun si pranzul se servesc in regim bufet iar cina se serveste a la carte, cu meniu la alegere, fiecare pasager avand o anumita masa rezervata, de la inceputul pana la sfarsitul croazierei. Bagajele, atat la imbarcare cat si la debarcare, sunt transportate de personalul vasului. Seara fiecare cabina primeste un buletin informativ cu toate activitatile care au loc a doua zi ( excursii, spectacole etc ). Cabinele pot sa difere ca si confort unele fata de altele, cu toate acestea diferenta de pret este data de pozitionarea acestora pe vas, cele aflate pe puntile superioare fiind mai scumpe ( nicio cabina nu se afla sub nivelul marii, aici se afla doar instalatii tehnice ). In porturile in care opreste vasul, turistii au posibilitatea sa cumpere excursii de la biroul de turism aflat la bord sau sa isi faca propriul program.
● Copiii minori pot calatori doar: a) insositi de ambii parinti b) insostiti de unul din parinti care sa aibe acordul notarial al parintelui care nu calatoreste ( sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces ); c) insositi de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti.
● Se recomanda ca la inscrierea in excursie sa se incheie si asigurarea facultativa ‘storno’, care presupune rambursarea de catre asigurator a sumelor avansate in cazul retragerii din anumite motive specificate in polita de asigurare.
● Pentru a evita eventuale situatii de confuzii sau neintelegeri, turistii au obligatiia ca la inscriere sa citeasca Conditiile Generale de Participare.